Noi suntem...

   Cred că e timpul să conștientizăm cine suntem și ce avem de făcut, care ne este geneza și spre ce tindem. Oare istoria vădită nu este marturia elocventă a sevelor noastre?! Suntem ceea ce vorbim,gîndim ,susținem și facem. Cuprinsă de melancolia amintirilor evadez în copilărie, unde din frînturi de momente îmi aduc aminte de bunici Astfel, vă prezind creația proprie ,,Timp rămas după Siberia".

  La umbra pomului albit,

              Frunzele-și scutur neaua,

Acest copac n-a înverzit,

Uscatu-i-s-a rana.

Copil în suflet,plin de dor,

Privește el în zare.

La poarta lui nici o cărare,

Așteaptă cu răbdare.

Cerșește vise sau speranțe,

Să prind-o primăvară.

Dar toamna încă n-a sosit,

Trecut-a înc-o vară.

Iar el,bunelul meu cărunt,

Sfătos bunic de țară,

Oftează-ncet,copacul meu,

Și spune printre ramuri:

-Junețe,de ce plecai,copilo?

Eu plîng de dorul tău.

Se scutur plopii mai rar ca anii,

Iar eu...mă trec și mor.

Sper că fiecare dintre noi are in inima sa o notă de patriotism, datorită careia mereu va ști să diferențieze binele de rău și manifestarea acestui sentiment va semnifica valorificarea poporului nostru,a tradițiilor și obiceiurilor.

                                 

                                              Cu dragoste, Mihaela!